Mereu când mergi afară, ai impresia ciudată că toți oamenii se uită la tine. Că toți oamenii te studiază, din cap până în picioare. Fiecare defect, fiecare imperfecțiune. Ai impresia că ei sunt un juriu și tu ești persoana din fața acestuia. Ei bine, să știi că în majoritate așa este. Lumea judecă, nu ai cum să te împotrivești. Și desigur, și tu probabil, împreună cu cel mai bun prieten ai comentat tocurile prea înalte ale unei anonime, sau îmbrăcămintea stridentă a cuiva. Și tu judeci. Și eu judec. Toată lumea judecă, măcar odată, ceva sau pe cineva. Mereu avem impulsul de a spune lucruri despre persoanele din jur. De ce oare? Să fie pentru că din cauza nesiguranței noastre? Din cauză că nu suntem siguri pe noi, aruncăm cuvinte în ceilalți pentru a nu observa nimeni această nesiguranță? Sau să fie din cauza aroganței? Desigur, fiecare e arogant în unele domenii pe care este sigur . Și fiind orbit de această aroganță, crede că este cel mai bun. Și tu probabil faci la fel, măcar în unele părți ale tale. Poate arăți bine. Dar asta nu înseamnă că eu arăt prost. Ci doar că nu arătăm la fel. Poate ești foarte inteligent. Dar nu înseamnă că eu sunt redus. Și poate că eu sunt talentat la scris. Asta nu înseamnă că tu nu ai talent. Ci că îl exprimi diferit față de cum îl exprim eu, sau poate chiar nu ai talent la scris. Dar asta nu înseamnă, iar, că nu ai talent. De unde știu eu că tu nu ești un geniu în pictură, sau în muzică, sau în orice altceva. Cum aș putea să spun că nu știi să faci nimic? Cum aș putea să fiu atât de ignorant și orb și să nu văd că ești mult mai mult decât arăți? De ce aș face asta? N-aș vrea să văd că peste câteva zile apuci cuțitul și îți încrustezi durerea și rușinea în propria-ți piele, pentru totdeauna. Nu, nu aș vrea. Dar, uitându-mă împrejur, văd multe persoane ce chiar vor să vadă asta. Oameni care suferă. Oameni ce nu au nicio vină, și sunt ocărâți și care nu așteaptă niciodată complimente. Oameni care atunci când primesc un compliment, nu știu cum să reacționeze, căci ei primesc doar ură. Ură și frustrări de la alții. Uite, alt motiv. Frustrarea. Și de aceea judecăm. Pentru că suntem frustrați de acei oameni, din diverse motive. Fie face ceva mai bine decât noi, și nu vrem să recunoaștem asta, fie pur și simplu o face, și asta ne frustrează pentru că noi nu putem, chit că nici măcar nu vrem. Deci judecăm degeaba. Fără motiv. Doar pentru că nu suntem destul de inteligenți să ne controlăm. Doar pentru că avem un ego mai mare decât creierul în sine, în acele momente. Doar pentru că noi nu suntem perfecți și ne este atât de greu să acceptăm asta. Doar pentru că ..nu știm ce vrem defapt. Doar pentru că suntem ce suntem, fără drept de apel. Și doar pentru că suntem prea proști să ne schimbăm. De ce oare, ne e așa greu să fim mai buni?

Cola's out