Nu, sincer, într-o zi din astea chiar îmi voi băga picioarele în viaţă. Dar se pare că nu azi..căci chiar când simţeam că nu mai are efectiv niciun rost să trăiesc, viaţa mi-a arătat din nou că greşesc. Am ..picat iar în  una din chestiile mele idioate pentru cineva. Dar am o şansă , ştiu asta. Şi el e foarte...drăguţ cu mine faţă de toţi ceilalţi care mi-au plăcut vreodată. Adică vorbeşte cu mine şi nu mă face să mă simt ca un idiot..aşa mare. E de treabă..e ca mine. Am o şansă şi îmi e al dracului de frică . Pentru că e stilul meu să stric totul. Să mă port ca un ciudat şi să stric absolut tot. Şi chiar nu vreau să îmi distrug şansa cu tipul ăsta care se poartă aşa de frumos cu mine, deşi mi-a văzut făţăul în poza de profil. Mie sincer mi se pare total SF că face asta, şi la fel mi se pare SF că mă citeşte cineva pe blog, eu scriind doar despre mine. S-ar putea să mă las de blogging, sau să îl las pe ăsta de jurnal şi să îmi fac unul pentru chestii interesante ce nu îmi vin niciodată.
Mă întreb cum dumnezeu am trecut de la ..acid la tipul ăsta. După care îmi răspund că acid e un nesimţit şi oricum nu vreau să îl mai văd. Revenind..tipul ăsta e absolut genial. Are o faţă de şoricuţ care e adorabilă, şi deşi are ochii căprui (ceea ce am crezut că nu voi plăcea niciodată la nimeni) ador cum arată. Nu mă interesează că ar fi al dracului de greu să ajung să fiu cu el. Am să dau totul..vreau să am în braţele cui să plâng, sau pe cineva să ţin în braţe în momente grele din viaţa lui. Vreau să am cui să mă plâng şi să spună că n-am treabă şi exagerez într-un mod drăguţ. Vreau să am cu cine să fumez o ţigară fără să îmi spună că îl deranjează. Vreau pe cineva căriua să nu îi pot refuza nimic, cineva care să ştie cum să vorbească cu mine atunci când o iau razna în stilul meu unic, şi să mă facă să uit de defectele mele când sunt deprimat. Vreau pe cineva care să îmi trimită la 11 dimineaţa un mesaj de genul "sunt jos şi te aştept cu cafeaua " . Vreau pe cineva căriua să vreau să îi văd chipul zilnic. Vreau pe cineva de care să fiu dependent. Nu e un sentiment fain să nu ai pe nimeni care să fie acolo pentru tine, aproape. Să nu ai pe nimeni care să se repeadă la telefon în speranţa că tu suni şi să vadă că defapt are un alt mesaj de la kaufland. Să nu ai pe nimeni care să se gândescă din oră în oră să îţi zică ceva, dar să îi fie frică să nu te deranjeze. Aşa cum tu ai tot făcut pentru alţii, şi cum nimeni nu pare să facă vreodată pentru tine . Măcar o dată vrei să fii tu de partea aia. Să fii cel sau cea de care se interesează persoana aia specială. Vrei şi tu acelaşi lucru pe care tu îl dai prea multor persoane care nu merită.Vrei doar ..o persoană care să se poarte frumos cu tine, şi să te placă. Dar niciodată nu se întâmplă aşa.Şi ajungi să stai pe gresia rece din baie între picături de sânge şi lacrimi. Te ridici, cureţi repede şi fugi în camera ta, căci auzi paşii părinţilor pe hol. Ai tăi te văd. Îţi văd tăieturile. Te ceartă şi te mustră, iar tu nu ştii ce să mai faci. Stai pe lespedea de pe vârful blocului, te uiţi în jos. E distanţă mare. Opt etaje nu e un nimic. Tragi aer adânc în piept şi speri că va fi el acolo să te ţină. Te gândeşti la chipul lui perfect, la ochii lui, la tot. Şi te uiţi iar în jos. Momentul perfect. Te arunci. Nimeni n-a fost acolo să te ţină. Acum realizezi ce ai făcut defapt. Cazi înspre trotuarul rece şi dur. Totul devine negru, cazi înspre iadul ce te aşteaptă, căci ai comis chipurile un păcat . Tu în continuare te gândeşti că va fi acolo să te prindă. Dar cu un ultim moment de durere sfâşietoare te izbeşti de asfalt şi totul dispare. Acum e linişte, nu mai simţi nimic, nu mai exişti. Doar pentru că nu găseşti pe cineva ca tine, tu mori.

Cola's out