Sub clar de lună

/
1 Comments
M-am îndrăgostit până peste cap de tine. Adică, știam că îmi placi, că îmi ești simpatic, dar faptul că mai mult mă ignorai sau te purtai urât cu mine m-a îndepărtat. Și acum ești drăguț și vorbești cu mine, și aș asculta ore în șir cum povestești despre chestii. Și aș merge oriunde, numai să fii tu fericit. Dacă tu suferi, eu sufăr. Azi am întâlnit, așa, în mod extrem de random, adică el a venit la masa unde stăteam cu prietenii și a intrat în vorbă cu noi, cu un student din canada. El e de origine român, vorbește româna cât de cât bine(adică foarte bine, din moment ce a plecat din țară la 5 ani și s-a mai întors doar ocazional) și a venit zicând că "ne auzim din partea opusă de parc" noi ne-am cerut scuze, și am zis că așa suntem noi mai gălăgioși și ciudați și a început să povestească despre cum e la ei; ei uite așa am ajuns să vorbim despre tot felul de chestii, printre care și astrologia. Dada, aia cu zodiile. Și eu, cum sunt născut în prima zi a zodiei mele , se pare că am în mine(da sună nașpa, știu) și puțin din zodia racului, și din zodia leului. Deci sunt o fire puternică și timidă, slabă și extrovertită, iubitoare și dedicată partenerului, și speriat de angajamente. Sunt o mică lume a lucrurilor total opuse. Unde vreau să bat? Te iubesc. Și mi-e frică să o recunosc în fața mea. Vreau să fie ceva normal, natural și frumos, dar logic că nu se poate. Și pe deasupra, mi-e frică să mă rănesc. Astea sunt alte două chestii care se bat cap în cap...faptul că te iubesc, dar mi-e frică să nu mă rănești tu..sau eu. Și uite, eu scriu chestiile astea, și în interior mor de frică . De ce? Pentru că mă gândesc că tu ai putea citi asta chiar acum și ai putea să îți dai seama că vorbesc despre tine. Și lumea mea s-ar prăbuși. Nu aș putea să îți mai văd chipul, ochii ăia , părul. Nu aș putea să te mai văd fără să încep să plâng sau să mă ascund după primul obiect voluminos pe care îl găsesc. Și totuși postez. Pentru că acest conflict e câștigat de partea mea extrovertită,care vrea să se exprime. Și sincer nu știu ce aș putea să fac ca tu să fii al meu, și eu să fiu al tău. Pentru că, ei bine..m-ai cucerit cu felul tău de a fi așa drăguț pe care îl afișezi în ultimul tău. Felul de a vorbi, ușurința cu care îți expui punctul de vedere. Puterea de care dai dovadă. Tot.( Știu că mătușica Faye aruncă acuma cu toate crucile posibile în mine pentru că postez o chestie gen ce zicea ea mai devreme, dar nu e la fel. Adică..nu e ce are ea. Nu e ce ai tu :o3 și înțelege-mă și pe mine, mă măcina chestia asta și vroiam să o zic/scriu undeva.) Prima dată când am observat ...adică prima dată când te-am observat a fost atunci când ai strâns atât de tare din pumni încât s-au albit. Erai nervos, și erai lângă mine. Vroiam să te îmbrățișez strâns. Foarte strâns. Până toată tensiunea aia dispărea, se disipa în aer. Ți-am cerut telefonul, mințind că al meu e descărcat, ca să îți mai iau atenția de la nervi. Când ți l-am dat înapoi mi-ai zâmbit. Tu , în momentul ăla m-ai făcut să mă topesc, la propriu și la figurat. Nu mai știam de mine, și ți-am zis un "Pa" scurt și rapid, și am plecat, cu inima ruptă căci mai vroiam să stau. Și toată noaptea după,nu am putut să mi te scot din cap. Și ah, ce bine îți stătea în cămașă roșie. Am stat treaz, și am întors seara aia pe toate părțile. Tot nu înțelegeam. Cum te-ai transformat? Cum ai ajuns obiectul principal al afecțiunii mele, cum ai ajuns...să fii atât de adânc împlântat în sufletul meu. Inițialele tale îmi sunt arse cu un fier încins(sau acid, că tot ți-am dat poreclă) în inimă. Te simt aproape tot timpul înăuntrul zidurilor mele, și plec cu inima în gât dimineața la gândul că mă vei vedea și vei spune ceva urât despre mine. Dar constat că mă îngrijorez degeaba, și până la sfârșitul zilei mă calmez. Plec cu inima îndoită de la școală căci trebuie să mai stau o zi până să te văd, că deh. Facebookul s-a inventat doăr pentru alții nu și pentru mine. Mă uit peste ce am scris, și îmi imaginez reacția ta, la citirea acestor cuvinte. Dacă ai ști ca despre tine e vorba...olala. Ce ar ieși. Dar sincer, nu-mi pasă. Căci de la tine (și doar de la tine) aș accepta orice. Să mă ignori, să mă urăști. Să mă critici sau chiar să mă insulți. Pentru că simplul fapt că te văd îmi înseninează ziua. Oh, tu. Cum ai ajuns să fii o parte din mine?

Posted via DraftCraft app


You may also like

Un comentariu:

  1. N-am de ce să te omor, omuleeţ. Nu-i nici pe jumate la fel cu ceea ce vreau să postez eu. Oricum, e drăguuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuţ. :3 Cola e îndrăgostit, Cola e îndrăgostit, Cola e îndrăgostit, Cola e îndrăgostiiit. :3

    RăspundețiȘtergere