Ale mele idioate gânduri se adună , și se tot adună. Ajung să fie foarte multe. Daaa, mintea mea e locul perfect în care se adună vocile și stau la taclale. Că doar ce? Nu-l deranjează ca seara , înainte să adoarmă să audă strigăte, cântece gen "lalalala" repetitive și idioate, care îl țin treaz până la ora 3 . Nu-l deranjează să viseze cele mai idioate chestii, wc-uri ce mișună mișună prin casă și mănâncă banane, frigidere care se dezumflă, tavane vii care se supără dacă le atingi, persoane care ies din wc pline de mizerie și te exorcizează cu o cruce imposibil de curată , în timp ce plânge cu sânge. Nu-l deranjează nici măcar când îi apar viziuni în mijlocul orei de mate despre sex. Daa. Mintea mea e un loc atât de drăguț încât nu știu ce să mai zic. Zic mda...și mă uit în jur. E noapte. Ziua a trecut din nou, fără să îmi dau seama când. O temă ici, o chestie la telefon colo, un tabel dincolo, un proiect aici. Și ziua se termină. Și în jurul meu iar e întuneric. Și nimic nu mișcă. E o liniște ca de mormânt. Și diminețile sunt luminoase, și totul e ca nou, scos dintr-o cutie a secretelor. Știi? Din aia care face chestii să dispară și apo să apară. Da..cam așa e dimineața. E totul optimist, drăguț și ..frumos. Ai doar gânduri pozitive. Mai puțin în diminețile alea când ești între a te sinucide și a ucide pe toți cei din jur. Știi perioada aia vara..când se luminează de la 5...să stai afară la 5 când răsare soarele e o plăcere. Nu e nimeni pe stradă. E răcoare, și e o lumină albastră combinată cu portocaliul soarelui de dimineață. E cea mai mare plăcere să alergi pe vremea aia. Din păcate, cele opt ore de somn care în vacanță sunt cam 13 își spun cuvântul. Dar în magicele dimineți în care mă trezeam la 5 mergeam să alerg jumătate de oră. Nu repede. Încet. Și mă bucuram de peisajul acela superb, pe care doar Piatra îl are. Acolo stau vara, la bunica. Și uite-așa cum ajunge și se termină, se face prânz, când deja lumea nu mai e fresh, iar vara..o grămadă de persoane nu se spală și...doamne. Parcă a murit ceva în bluzele lor. Îmi e groază să ies vara din casă, că dacă treci pe lângă vreo doi trei din ăștia te ia cu leșin. Și trece și prânzul. După-amiaza e o altă parte mișto a zilei, lumea se mai spală la prânz, se îmmbracă frumos și iese la plimbare. Acum apune soarele. Se face seară. Lumea se plimbă, stă în parcuri sau în mall. Distracție. Și ..ajungem și la groaza mea cea mare. Noaptea. Acum vocile din capul meu se trezesc, acum visez , acum îmi fac griji pentru orice nimic.Acum, noaptea. Toate se dilată. Mai puțin timpul. Ăsta se contractă, se face mai scurt. Doar pentru că e prea normal să mă odihnesc și eu. Mai bine aud tot felul de bizarerii. Și totuși..trag linie și la sfârșitul zilei îmi rămâne doar ... Speranța că la banchet stau lângă Acid, că voi fi cu el în clasa a 9-a. Speranța rămâne. Așa-i? Cineva să-mi spună că e așa.