Trei secunde.

/
2 Comments
Trei secunde. Cele în care nu-ți amintești absolut nimic din viața, necazurile, bucuriile tale. Cele trei secunde în care călătorești din lumea viselor și ajungi înapoi în lumea reală. Trei secunde în care uiți de tine, de parcă prin venele tale curge alt sânge, și tu nu mai ești ce-ai fost. Numai trei secunde , în care totul e perfect, și în care nu te deranjează nimic. Nu recunoști nimic, nici camera, nici patul, nici perna, ce știi foarte bine că ți-a suportat lacrimile de-a lungul perioadelor negre. Nu îți amintești nimic, ești ca un prunc abia sosit pe pământ. Trei secunde, ai timp să devii înfricoșat, sau de ce nu, să crească speranța în sufletul tău că vei rămâne așa pentru totdeauna. În trei secunde ai timp să simți cum e să nu simți nimic, decât pura plăcere a momentului, acea simplă dar complexă senzație de împlinire, în care nu mai ai nevoie de nimic. Dar ochii ți se deschid, începi să îți aduci aminte, ce-i în jur, ce ești tu, pe cine iubești. De ce ești nemulțumit, supărat. Toate astea încep să vină în valuri către tine, și tu stai acolo, cu ochii în tavan, și cu lacrimi pe obraji. Emoțiile te copleșesc. Vin peste tine ca un tsunami , aduncând scoici mici care te zgârie , dar nu pe piele, ci pe suflet. Vrem, probabil ca acele trei secunde să nu se termine niciodată. Lăcomia ne acaparează iar, și nu gândim înainte. Chiar dacă acele trei secunde s-ar transforma într-o eternitate, nu ne-am face doar o altă viață, distrugând acele minunate secunde, făcându-le să nu mai conteze, și în fond, să nu mai existe. Vrem mai mult, dar putem oare duce mai mult? Corpul nostru dozează mereu , dar mereu, tot ce ne dă, astfel încât să putem suporta. Mintea conștientă, însă, vrea mereu mai mult, vrea să prelungească senzațiile de bine- e ca atunci când mănânci ciocolată, și mereu vrei mai multă. Dar într-un final te îngrași și eventual faci diabet. Ăsta e unul din obiectivele importante pe care eu unul le am de îndeplinit cât trăiesc- să îmi aflu limitele și să le exploatez. Să le fac să urce , fără totodată să îmi fac rău. Trei secunde ce par o eternitate. O eternitate ce pare trei secunde. Timpul, în sine e relativ. Joacă-te cu el.
Cola's out.


You may also like

2 comentarii:

  1. Mă, geniule, fă-te scriitor, ceva!
    Timpul e duşmanul tuturor, degeaba. Ba trece criminal de greu, ba practic fuge mai ceva ca la maraton, pe ultima sută de metri... îl urăsc.

    RăspundețiȘtergere
  2. Sincer nu cred că timpul e dușmanul tuturor, ci doar celor (printre care și eu) care nu știu să-l îndoaie după propria voință. Până la urmă, noi am creat timpul ca unitate de măsură. Nu-l urî, joacă-te cu el, jonglează cu secundele. Și ...hm, poate că am să mă fac scriitor :-? , sau să public ceva. Mersi ^^

    RăspundețiȘtergere