Multe dar puține. Despre mine, dar despre nimeni.

/
0 Comments
Sentimentul dinaintea unei furtuni. Peisajul dinaintea unei catastrofe. Liniștea dinaintea concertului. Tăcerea dinaintea unui sărut. Îngenucherea dinaintea cererii. Zâmbetul dinaintea îmbrățișarii. Momente calme, liniștite, dinaintea unui lucru fie deosebit de frumos, de special, fie catastrofal și dăunător. Momentul când știi că ceva se va schimba într-un timp foarte scurt, dar nu ai nici cea mai vagă idee în ce direcție. Frica de dezamăgire. Vorbe aruncate la întâmplare. Beție. Beție de iubire, aburi de alcool, fum de țigară și miros de cafea. Tristețe înăbuștiă, fericire strâmbă. Prostie copilărească și înțelepciune bătrânească. Un curs al vieții. Încă un fum din țigară. Amețeală. Amorțeală. Răspunsuri pripite. Simți moartea, simți durerea. Te străbate fericirea, râzi în hohote. Fior electric îți trece prin coloană, îl simți până în adâncul sufletului. Furnicături în membre, după ce ți-ai menținut o poziție timp de mai multe ore. Așteptând mesajul ăla blestemat. Tot așteptând mesajul acela de la el. Și eu fac asta. Mă urăsc pentru că stau și mă holbez la telefon așteptând acele câteva secune de adrenalină și endorfine, de agitație și fericire. Acele câteva secunde când primesc un mesaj de la tine, îl citesc și îți răspund. Apoi , tăcere. Tu-ocupat cu ale tale, eu-aștept să îmi răspunzi. Și vine seara, vine și noaptea mai apoi. Și încă nu mi-ai răspuns, și încep să mă simt din ce în ce mai aiurea. Durere de moment, lamă ascuțită. Rușinea mă copleșește. Și zeci de alte lucruri pe care le urăsc îmi vin în cap. Firișor de sânge cald, ce se scurge pe podea. Lipsa emoțiilor. Lipsa puterilor. Aprind altă țigară. Mă uit la rană, în speranța că se vindecă repede. Trag un fum. Aud telefonul- doar alt mesaj inutil de la vodafone. Momentul pălește și odată cu el și speranța mea. Cred că ușor ușor stric totul. Arunc filtrul țigării pe geam și îl închid, să nu mai intre gâze în cameră. Mă uit la tastatură cu dezgust și mă apuc să scriu . Despre tine, și despre ce simt. Despre tot. Plasticul rece îmi atinge degetele și cu o oarecare nesiguranță scriu. Am ajuns iar la margine. Dar la malul opus. La marginea dintre o lume neagră, depresivă, și una în care brațele tale îmi sunt mai mereu deschise. O lume în care ai cheia inimii mele. O lume perfectă prin simplele ei imperfecțiuni. Vreau să cad...și să tot cad.
Cola's out


You may also like

Niciun comentariu: