Trag aer adânc în piept, și-mi las degetele să umble libere pe tastatură. Mă uit și pe geam, văd apusul, soarele e roșu. Norii se înroșesc și ei. Mai e puțin..mai e foarte puțin până când se va termina. Și se va termina urât. Prevăd asta, nu știu de ce. E ca momentele acelea sinistre când văd ceva ca un film,în mintea mea, și după câteva zile sau săptămâni, se întâmplă. Prevăd că o să iasă urât. Relația mea cu el se va strica, și sunt sigur că voi rămâne în continuare singur. Voi rămâne cu adevărat singur, de data asta. Nu voi mai avea pe nimeni pentru care să simt ceva. Își va smulge ochii ăia căprui din sufletul meu cu două vorbe aruncate în vânt , fără prea mult interes. A zis că ne vedem, și asta m-a bucurat, dar..nu cred nimic. Am fost mințit de atâtea ori, și tot de atâtea ori dezamăgit. Și sentimentul nu e frumos, oricine știe. E o înțepătură puternică în inimă, și ca un pumn în stomac. Sentimentul de a fi respins, de a fi dat la o parte de către oameni e insuportabil. Înmulțindu-l cu o sută, apare și sentimentul de a fi respins de persoana aceea specială. Persoana aceea în care ne punem cea mai mare încredere, sau -pentru mine- singura încredere. De ce fac asta? De ce mereu îmi pun încrederea în persoane ce sunt sigur că mă vor dezamăgi și îmi vor lăsa un gust amar și o strângere în stomac? O amorțeală a gândurilor, și o încetinire a inimii. Sângele curge mai încet, acum că inima s-a rupt. Curge mult mai încet..din ce în ce mai încet. Pielea se albește, devine rigidă, rece. Ochii se ațintesc asupra unui singur punct de pe tavanul imaculat. Așa numitul suflet iese din corp și se risipește în aerul greu. Un firișor de sânge curge din colțul gurii, și corpul tău rămâne pentru totdeauna imobil. Iar ai murit, a nu știu câta oară înăuntrul tău. Bine ar fi dacă nu ar durea atât de mult și înafara ta.. Ar fi mult mai bine dacă nu aș simți de la un kilometru durerea altora. Bine ar fi dacă nu ți-ai mai trimite mereu durerea la mine, să o fac să dispară. Bine ar mai fi, dar se pare că nu se va întâmpla, căci nu știi să te descurci pe cont propriu. Bine ar mai fi dacă nu aș simți durerea ta ca fiind durerea mea. Totul ar fi mai bine, și totul ar fi perfect. Așa mă mint..mă mint, căci dacă nu ți-aș simți durerea, n-aș mai fi om, n-aș simți nimic. Dacă nu te-aș asculta mereu, și mereu, nu aș mai fi așa de inspirat . Dacă tu nu ai fi..eu nu aș fi.Așa că trăiesc lângă tine, și n-am să plec niciodată, cum ți-am mai repetat-o de zeci de mii de ori. Nu cred că m-ai crezut vreodată. Dar nu o să dispar. Cum n-am dispărut nici până acum, niciodată, nicăieri. Avem prea multe amintiri împreună, prea multe lucruri în prea puțin timp. Prietenia noastră e concentrată, ca o cană de vodkă. Sper că îmi împărtășești gândurile, și anume că ne completăm, oh, tu prietenă specială. Tu..acum câteva luni străină, tu..nici nu știi tu câte lucruri însemni pentru mine. Dar ai să afli.

Cola's out