Vacanță. O speranță ce și-o fac toți elevii, studenții și chiar mulți adulți. Vacanța, o adevărată scăpare din monotonul școlii, serviciului sau orice altă activitate. Vacanța..mereu supraestimată, mult așteptată. Dar îți faci mereu planuri care până la urmă se năruie, și se risipesc în aerul îmbâxit de transpirație și praf de afară. Planuri mărețe, liste chiar cu numeroase lucruri pe care îți dorești nespus să le faci. Lucruri fără de care, parcă, tu nu mai exiști. Și încetul, unul câte unul dispar de pe acea listă, căci nu ajung la îndeplinire, și resemnat, le ștergi. Ajungi cu lista goală, și te uiți pe pereți. Scrii vreo două mesaje, te uiți la o emisiune tâmpită de la televizor, asculți ceva muzică bună. Totul stă parcă nemișcat. Parcă te așteaptă să îți îndeplinești planurile. Îți vine să îți îngropi capul în pernă și să stai acolo, până semzația asta trece. Dar nu faci decât să te supra încălzești, și să îți tai respirația. Căci senzația rămâne exact la fel. Senzația că totul te așteaptă. Dar te duci resemnat în bucătărie și îți iei sticla rece de apă. O pui lângă pat. Te așezi să te uiți la un serial. Nimic, dar nimic nu te satisface. Nimic nu te face să te simți mai bine. Tu vrei doar să îndeplinești nenorocita aia de listă. Aia pe care în iarnă ai scris-o cu atât suflet, cu atâta dorință. Aia fără de care tu nu exiști. Și începi să te simți ca și cum nu exiști. Ca și cum ești ceva imaterial, fără esență, fără nimic. Stai mereu în casă, cu jaluzelele trase, să nu intre lumina. Ai uitat cum arată exteriorul. Pentru că e vară, și ceilalți au uitat de tine. Și totuși ce-ai putea să faci? Nu poți obliga pe nimeni să se intereseze de tine. Nu poți obliga oamenii să nu-și mai facă scuze pentru a nu sta cu tine. Nu poți. Dar ce poți, poate te întrebi. Poți, desigur, să le arăți un epic deget din mijloc. Să îți pui încă odată voința de fier de care ai dat dovadă la treabă și să îndeplinești lista. Să fii tu.
Să fii special. Să fii cine vrei să fii. Vara a început demult. Tu de ce nu ai urmat-o?
Cola's out.