Capăt de drum

/
0 Comments
Am uitat cum e defapt la școală. Obositor. Dar, cum ziceam, azi a fost o zi..genială. În primul rând am scăpat a mia oară de testul de lecturi pentru care mai am de citit ceva(cărți, here i come) și la mate, unde aproape toată clasa a luat note de 5-6 la un extemporal , ne-a mărit notele cu două puncte. La restul orelor nici nu m-am chinuit să fiu atent. Adică, sincer..la ce îmi folosește să știu la latină despre cum s-a inventat calendarul și cum nu e corect să înceapă anul pe 1 ianuarie. Latina e latină, e o limbă ce se învață, și nu povești și aberații despre corectitudinea calendarului, a dicționarului limbii române sau a unor principii ce stau la baza umanității. Femeia aia își predă fericită lecția, apoi debitează fără contenire argumente(mna, nu pot să zic invalide, are și ea dreptatea ei) despre cele mai aiurea subiecte. După care trântește un extemporal de te doare mintea și pa medie.
A, și normal că după ce azi a fost o vreme dezirabilă și mizerabilă aproape toată ziua, un frig de crapă pietrele și umezeală, eu a trebuit să merg jumătate de oraș pe jos ca să ajung la pregătirea la mate. Deci nu pot să vă explic cum mă simt acum, după o zi în care cea mai mare odihnă a fost în ora de engleză și cea de latină, după o noapte nedormită, după umblat orașul pe jos în lung și în lat,după două ore de pregătire, după alt drum, de data asta spre casă,după făcut curat, după făcut de teme, și după făcut ghiozdan.
Desigur. Asta spun tot timpul. O spun așa de des, încât o cred. Și o simt. Chiar sunt ok. Oricum, nu a trecut...oră, nu..jumătate de oră în care să nu mă gândesc în repetate rânduri la el, ceea ce mi se pare unul din cele mai drăguțe, și totodată unul din cele mai idioate lucruri pe care le fac. E ca și cum două păreri sau..două părți ale mele se bat cap în cap. Cea rațională, calculată, strictă, obsedată de control, posacă, posomorâtă, rea și nesuferită, care îmi spune că-s idiot și că îmi pierd timpul, și cea creativă, relaxată, desprinsă de realitate, cu capul în nori, colorată , vie, sentimentală, ciudat de fericită și totuși asăm care îmi spune că sentimentele sunt minunate și că e bine să le am, și că sunt o ființă superbă, și că nu sunt un câcat cum spune cealaltă parte. Și acum acționează rațiunea și logica ce îmi spun că în toate trebuie să existe un balans și că dacă nu ar fi ea, aș cădea într-o obsesie. Și bucata cealalta urlă că dacă ea nu ar fi m-aș sinucide. Și eu sunt din ce în ce mai mic și îmi vine să urlu "TĂCEEEEEȚI NAIBII ODATĂ ȘI LĂSAȚI-MĂ SĂ MĂ BUCUR DE CE SIMT"
Oau. Au tăcut. E doar el, ce zâmbește suav la capătul unui tunel întunecos, unde razele de lumină îi străbat părul auriu , și ochii lui albaștrii strălucesc ca două stele singuratice în timp ce eu pășesc pe solul umed. Parfumul lui caracteristic de coji de portocală și scorțișoară se intensificâ, ajungând să fie dureros de îmbietor, ca o atingere de matase ce e supărător de fină. O clipă de uitare. Un moment pierdut. O răsuflare grea, și o îmbrâțișare caldă. Și ies din tunel, ca să văd ce lume minunată e la lumina unui sentiment. Sunt la un capăt de drum. La ieșirea din tunelul ce mi-a acoperit vederea atât timp.

Posted via DraftCraft app


You may also like

Niciun comentariu: