Poveste

/
2 Comments
Mergem încet dar sigur către un anumit lucru. Ne stabilim țelul în viață, facem tot posibilul să ajungem la el. Luptăm pentru visele noastre. Stăm cu capul plecat, să ne ferim de cei ce sunt împotrivă. Persoane, forțe ale naturii, animale, orice. Și mergem. Tragem de noi ca nebunii pentru a ajunge la școală la timp, sau la serviciu, la interviuri, la masă,la întâlniri de plăcere sau afaceri. Tot timpul în întârziere, în criză de timp, în disperarea de a ajunge la timp. Din când în când, în drumul nostru , întâlnim alte persoane care au drum comun cu noi pentru un anumti timp, lung , mediu, scurt, foarte lung sau foarte scurt.

Totul pornește din brațele iubitoare ale mamei , care nu-și poate dezlipi ochii de odorul ei. De ce ar face-o , în orcie caz? Doar s-a chinuit 9 luni cu el în burtă, și e chiar mândră că are un copil sănătos, sau care se încadrează în normele aiurite ale spitalului. După primii ani în care înveți să explorezi lumea, ești așa fericit că vezi chestii noi, și poți să pui mâna pe tot felul de obiecte de toate formele, mârimile culorile, pentru a le băga în gură sau a le schimba locul prin casă.
Dupe ce mai crești, înveți ce sunt aia prieteni. Începi să diferențiezi oamenii. Acum te vei încadra și tu, la rândul tău în categorii sociale. Acum începe acel drum, de care vorbeam. Începi să faci diverse schimbări la felul tău pur de a fi, pentru a satisface pe alții. Încet-încet, devii o persoană cu totul diferit de cum ești cu adevărat. Și uni oameni vor fi împotriva noului comportament. Dar ai investit energie și muncă în el, nu-i așa?! Nu îl poți arunca. Așa că pleci capul și îți vezi de treabă. Fără să știi însă că v-a fi cam...ultima dată când vezi decorul ăsta uimitor din jur.

"Capul plecat!" Vor urla schemele de gândire. Ce e o schemă de gândire? Chestiile de genul "românul e prost" "românul trebuie să se ducă tot timpul la biserică" "românia e o țară pierdută."
"Unde te uiți?!" Va întreba societatea.
"Tu nu ai treabă?!? " vor zice oamenii nemulțumiți de tine.
"Spovedește-te,păcătosule" va spune biserica.
Toate acestea te vor face să te închizi în tine, în straturi peste straturi peste straturi de stâncă sufletească, și ochii ți se vor ațini ca două stele ale nordului în pământ." De ce să mai ridic privirea?! Oricum nu e nimic de văzut" Vei spune înăuntrul tău, fără speranță.

Într-o bună zi, grăbit fiind spre serviciu, te împiedici de o piatră și cazi pe jos. Privirea îți fuge în mod neașteptat în jur.
Tot ce vezi acum sunt oportunități, bucurii, lumini și frumusețe. Ai dat ochii ch lumea exterioară, cea frumoasă, curățată de toți maglavizii ăștia din ziua de azi. Te ridici sfiit, simțind cum încet, paradigmele trosnesc în capul tău. Fiecare. Pe rând. Se duc, și înaintezi din ce în ce mai mult câtre uși, câtre oportunitâți care te așteaptă. Acum hai, capul sus!

Această povestioară e scrisă de mine, și sper să vă transmită mesajul dorit. În altă ordine de idei, chestia asta e un fel de viziune a mea asupra lumii din ziua de azi. Nu îmi place în ce trăim, aș vrea sincer să se facă o schimbare în sistemul ăsta. Interesant este câ sistemul e alcâtuit din oameni, și oamenii dau întotdeauna vina pe sistem. Deci pe cine dau vina? Pe ei înșisi. Simplu. Dacă noi ne schimbăm, atunci și sistemul se schimbă,și lumea se schimbă.
Let's change, people!


You may also like

2 comentarii:

  1. Waw , a fost asa , waw , si profund si WAW ! Serios, am citit cu multa atentie , si e asa adevarat si da , toti suntem grabiti , atat de grabiti incat nici nu apucam sa mai privim in jur adevaratele frumuseti . Si totusi , putem schimba ceva ? Oameni care au fosta asa o viata se pot schimba atat de brusc ?
    P.S : Sa stii ca am facut leapsa . :D

    RăspundețiȘtergere
  2. Mă uit acușica pe blog la tine, că îmi merge prost netul. Da, e adevărat că nu se pot schimba, dar nici măcar nu au intenția. Știi, intenția contează. Dacă nu ai intenția, nu vrei să te schimbi, și nici măcar nu conștientizezi că nu vrei. Cănd conșrientizezi asa, deja ești la jumătatea drumului :3

    RăspundețiȘtergere