Interior

/
1 Comments
Aprinde-ți o țigară în liniște. Pune niște muzică. Toarnă-ți un pahar de vin roșu, sec, și gândește-te la ziua de astăzi. La cum ți-a mers, la ce ai făcut bine și la ce ai făcut rău, chiar și la ce nu ai apucat să faci. Citește un ziar, o poezie, un roman sau o nuvelă. Uită-te la un film, la un serial sau la o piesă de teatru bine regizată. Lasă-ți colțurile gurii sa se miște încet în sus și începe ușor să râzi. Singurel. Poate ce-ți povestesc eu acum te face să crezi că sunt un retardat fără viață, sau poate nu ți-ar place să faci așa ceva de unul singur, sau poate, ce naiba? - chiar nu ți-ar place. Și în cazul ăsta, eu te îndemn sa încerci sa faci ceva ce-ți place ție, tot singur. Și să te bucuri de moment cât poți. 
De ce? De ce m-am apucat să povestesc eu așa ceva? Mi-am pus întrebarea asta, și singurul răspuns la care am ajuns, inițial, este că o fac pentru a-ți arăta că m-a ajutat, și să încerci nu te poate răni. Nimic nu te mai poate răni în momentul în care ești tu cu tine. Când te retragi încet, fără zgomote înăuntrul tău, fără să dai cuiva de înțeles că ai nevoie de singurătate. Chiar dacă pe interior urli în disperare după ajutor, retrage-te. O zi, atât e necesar. Și la început nu-ți va place absolut deloc rezultatul. Diminețile sunt grele, fiind obișnuit să mai schimbi o vorbă la o cafea cu cineva.. fiind obișnuit cu cei din jurul tău, care te ajută să supraviețuiești. La prânz deja te-ai obișnuit parțial cu ideea că nu e nimeni acolo, și pe alocuri începi sa te vezi pe tine. Să te observi. Cum respiri, cum judeci anumite lucruri, cum te miști, cum mănânci, cum bei, cum fumezi, cum gândești. Lasă lucrurile astea să curgă prin venele tale. Fără ideea de greșit sau corect. Lasă-le să existe, în primă instanță. Fă cunoștință cu tine, cel care te târăști de obicei prin greutățile din fiecare zi. Cu cel care știe totul din interior și vede totul prin acea prisma specială și unică. O să ai un mic șoc când vei vedea ca tu cel din interior, fără ideea de greșit sau corect, de bine sau rău, ești foarte diferit de ce arăți oamenilor aceia apropiați. Dă-ți jos și ultima mască, cea pe care o ai față de tine. Aia de nu te lasă să te vezi pe tine. Aia de te face să crezi că ești un nimic, un nimeni, un om al întunericului, un om care nu vrea nimic și nu are nevoie de nimic. Renunță la ea. Nu pentru mine. Nu pentru ei. Pentru tine. Renunță la tot pentru o zi, și cunoaște-te. Seara, când cheful să ieși la o bere se întețește, îmbracă-te cu cele mai faine țoale pe care le ai, dă-te cu un parfum mișto, aranjează-ți părul în așa manieră încât în momentul în care te uiți în oglindă să te pufnească râsul pentru ca încerci prea mult. Și pleacă din casă, du-te în cafeneaua sau barul tău preferat, pune-te la masa la care stăteai de obicei cu prietenii tăi, ia-ți o carte, sau uită-te la cei din jur în timp ce-ți bei liniștit berea, fără să te gândești că ai vrea să fii și tu cu ai tăi. Astă seară ești cu tine. Cu gândurile tale. Bune sau rele, cu ale tale. Și dacă, seara, acolo, după ce ai stat singurel toată ziua, observi ca nu te simți bine, gândește-te, în sfârșit, de ce. Lăsând dorul de socializare deoparte, și acea frustrare că-ți faci singur asta. E vina ta, până la urmă. Nu a altora. E vina ta că te lași pe tine să te simți așa. E vina ta că stai lângă oamenii care te fac să te simți așa, sau ca nu reușești să îi faci să înțeleagă cum te simți. E vina ta că nu reușești să treci peste aceste lucruri și să te simți bine fără cineva alături. E doar vina ta. Și-ți vine să te dai cu capul de pereți pentru ca ai ajuns la concluziile astea, și renunți la ideea de a mai sta așa, și te întorci la ai tăi și îi lași să te facă să te simți în ultimul hal, și te gândești că o faci pentru ei, și pentru ca ai și tu mare nevoie de ei. Când tu o faci, de fapt, ca să nu te mai simți atât de rău din cauza ta. Pentru că ți-e mult mai ușor să discuți cu ei și să le spui ca te fac să te simți așa decât să discuți cu tine și să te înțelegi pe tine. De tine te-ai săturat. Tu nu-ți oferi fericire niciodată, pe când ei, de cele mai multe ori, îți oferă fericire, nu tristețe. Și uiți de ziua aia. Uiți, ca să nu te mai simți ca și cum amintirea te face să fii trist. Și te complaci iar în problemele altora, le oferi niște sfaturi minunate, le rezolvi durerile, îi faci să se simtă ca și când ești cel mai bun om din viața lor. Și ești. Și ei se mulțumesc cu atât. Și pe tine te uită. Nu pe tine ajutorul, baza lor. Pe tine... Pe omul care nu se arată niciodată, ca să nu facă pe alții să se simtă cum se simte el. Pe omul care nu simte nevoia să ceară ajutorul cuiva. Pe omul care nu știe cine e, de fapt. De el uită cam toată lumea, la un moment dat. Și-mi pare rău că am făcut asta. Nespus de rău. Și sper că, la un moment dat, acolo unde nu știe nimeni ce se întâmplă, vei găsi înțelegerea să mă ierți și să-mi fii cel mai apropiat prieten, din nou. Și să nu crezi că eu nu am fost și nu sunt încă, în anumite aspecte, așa. Și încă voi mai fi, pentru că abia am început să-mi formez niște principii adevărate și bine înrădăcinate. Dar pot spune că pentru prima oară de când mă știu, am ajuns să fac ceva al cărui rezultat să-mi placă, legat de acel cineva care m-a făcut să mă simt rău timp de atâția ani, și-anume eu. Și gândește-te bine, dacă ție nu-ți poți rezolva o problemă, vei ajunge încet încet să nu mai poți rezolva nici altele. Sau poate vei putea, dar tu te vei pierde. Și aici îți trebuie acceptarea unei idei foarte mari... Că tu ești maestrul universului tău, și că meriți ca măcar din tine să ai tot ce vrei pentru tine, că dinafară, de foarte multe ori, lucrurile de la alții vin în modurile lor de a le exprima, nu ale tale. Și este normal. Și dacă nu poți, în primul rând să-ți oferi tu acel ceva, atunci când trebuie, acel ceva dinafară te va face să te gândești că nu exista, că e fals, că e din interes, sau cine știe, că e o prostie. Și e posibil să fie așa, dar niciodată să nu pleci de la această premiză. Pentru ca ceilalți or să ajungă, inconștient, să se pună fix în acea ipostază..Și o să fii mândru că ai avut dreptate, la suprafață. Dar poate că o sa simți că acea dreptate nu ajută decât la stima ta de sine, și că ai vrea ca lucrurile sa nu fie așa.
Și dacă după tot ce am spus eu aici găsești și un gram de motivație să faci măcar puțin din ce-am zis eu aici, fă-le. Încearcă și vezi, uitând de tot ce ți se spune și chiar uitând de ce am spus eu. Începe cu ce am spus eu, și creează-ți un mod unic să ajungi să te cunoști. Fără să te influențeze nimeni. Dacă nu merge, după ce încerci o dată, de două ori, de trei ori, și ajungi sa faci asta zilnic și să nu meargă, gândește-te unde greșești și mai încearcă, pentru că ce om ești tu acum cu cei din jur, dacă ar învăța să se iubească pe sine, ar fi cu adevărat indestructibil. Ai avea toată lumea în podul palmei. Și viața-ți va fi ușoară, așa cum o vrei. Căci după muncă, vine și răsplata. Și iubirea fără de condiție. Și acceptarea. Și tot ce vrei tu, o să apară de după ușă. Și nu cândva. Acum.


You may also like

Un comentariu:

  1. Fain. Dar si mai fain daca ai scrie cu paragrafe. Se citește greu.

    RăspundețiȘtergere