Sunt un adevărat maestru al propriului meu univers, și voi fi întotdeauna. Lucru care m-a uimit din primele secunde în care am descoperit că doar eu, doar persoana pe care am încercat mereu să o schimb și sa o subjug ca să se poată încadra în niște norme impuse de o societate ce vrea, la rândul ei sa subjuge niște suflete de creatori, sunt. De ce?.. De ce să ne autoflagelăm? De ce să nu fim ceea ce vrem noi să fim?
   A trecut mai bine de un an de când am considerat că ideile mele nu sunt îndeajuns de bune pentru a folosi cuiva. Un an înseamna mult mai mult decât considera multă lume. Un an a trecut pe lângă mine cu o viteza uluitoare, cu viteza sufletului. Viteza sufletului, pentru mine, este cea mai covârșitoare dintre toate. Am ajuns în galaxii îndepărtate chiar acum, când am scris aceste cuvinte. Viteza sufletului.. Ce pot să mai adaug la ea? Nimic. Este viteza mea. Este creația mea. Este reală, chiar dacă nu o văd. Știu ca e acolo. O simt. O percep. Și, încetul cu încetul ajung sa o iubesc din ce în ce mai mult, pe zi ce trece. Și totuși, în viteza asta, în mod uimitor, am fost capabil să ajung sa fiu persoana ce-mi doream sa fiu. Am ajuns să țin la mine însumi. Am ajuns să prețuiesc și ultima fărâmă de iubire ce mi se oferă de la persoanele dragi mie. Am ajuns.. să îmi creez singur realitatea. Am ajuns să fiu în stare sa mă detașez de societate, de standarde, de energie negativă. Am ajuns să pot fi eu însumi aici..și acum. Ce mi-aș mai putea dori oare?
 Într-un an se întâmplă lucruri la care nici nu visez, la care nu m-aș fi așteptat, chiar dacă în primă instanță nu le consider cele mai frumoase lucruri. Și ce dacă? Sunt lucruri ce se întâmpla, ce ni se întâmplă cu un motiv. Creștem, și creștem pe zi ce trece, ajungând din ce în ce mai aproape de cine suntem cu adevărat. Descoperim lucruri noi, facem cunoștință cu oameni noi, și poate..doar poate, vom ajunge să facem cunoștință, în final, cu noi înșine. Cel mai greu lucru, mi-a fost să dau jos toate măștile, toate stereotipurile, toate criticile și ideile negative și să fac cunoștință cu mine. M-am pierdut, o perioadă, asta așa e. M-am pierdut și am început sa beau, să încerc sa nu mai fiu prezent în aici..și acum. Însă, acum, după ce toate evenimentele s-au întâmplat și sunt deschis și la altele, realizez că singurul om ce a avut vreo influență mentală și fizică asupra mea am fost eu. Și am fost un mare idiot, ani de zile, criticându-mă, autoflagelându-mă, pentru că toate astea s-au întors la un moment dat împotriva mea.
   Ce vreau să îți spun eu aici..și acum? Că eu am reușit. Am scăpat de depresie, am scăpat de frică, am scăpat de voci, am scăpat de tot ceea ce nu mă ajuta în trecut. Am făcut cunoștință cu mine. A fost interesant, am început să râd singur pe stradă, și din ziua aceea am început, în fiecare zi să râd. Râdeam și râd în fiecare zi până îmi dau lacrimile. Că asta se datorează și prietenilor mei pe care îi iubesc enorm? Da, sigur că da. Dar dacă nu făceam cunoștință cu mine, cu potențialul meu, cu ce știu, cu prezența mea, totul se ducea de râpă. Așa că, drag prieten, eu vreau doar să îți spun să trăiești. Să râzi, să iubești, să te iubești.
  Și țin să precizez, drumul ăsta despre care vorbesc eu nu este un drum ușor, rapid și fără dâmburi. E un drum cu lacrimi, cu râsete, cu viață, cu moarte, cu siguranță, cu pericol. E un drum adevărat, real. Ca tot ce te înconjoară. Și poate pe moment nu îți dai seama, după cum nici eu nu mi-am dat seama la timp, dar singurul ce poate schimba acest drum, și singurul care îl poate face mai ușor ești tu.
  Va iubesc, creatorilor. Hai să ne facem lumea mai bună!